Recomandări editoriale 12.04.2021

Stabilirea domeniului rezervat legii organice în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020

Drd. Constantin Pintilie analizează Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020, care stabilește că legea privind data alegerilor este organică, și arată că ea se abate de la jurisprudența anterioară.

Nu de puține ori, practica instanțelor române oferă surprize practicienilor. De aceea, în cuprinsul Revistei Curierul Judiciar, alegem să prezentăm și spețele atipice, care aduc elemente de noutate în jurisprudență. Cel mai recent exemplu îl reprezintă Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020, prin care se impune ca legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor după expirarea mandatului de 4 ani să fie o lege organică.

Drd. Contantin Pintilie, Facultatea de Drept, Universitatea București, propune în articolul de față o radiografie a jurisprudenței Curții Constituționale, subliniind faptul că Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020 se îndepărtează de la jurisprudența anterioară, arătând analizând totodată și caracterul neconvingător al argumentelor în sensul că art. 63 alin. (4) din Constituție ar stabili „în mod implicit” un element din domeniul rezervat legii organice.

Revista Curierul Judiciar nr. 9/2020

Vă invităm să citiți textul integral al articolului publicat în Revista Curierul Judiciar nr. 9/2020, mai jos. 

I. Domeniul rezervat legii organice din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale

Stabilirea relațiilor sociale a căror reglementare trebuie să fie realizată prin lege este un demers care prezintă interes teoretic și practic105. Deși nu a stabilit domeniul rezervat legii, legiuitorul constituant a enumerat în art. 73 din Constituție cele trei categorii de legi recunoscute în sistemul constituțional român și a reglementat domeniul rezervat legii constituționale și domeniul rezervat legii organice, urmând ca domeniul legii ordinare să fie stabilit printr-o „operațiune logică de eliminare”106 a domeniilor reglementate expres prin Constituție.

Considerate „un eșalon intermediar între legile constituționale și cele ordinare”107, „o categorie de legi cărora puterea constituantă originară le-a recunoscut o importanță deosebită”108 sau chiar „subconstituții”109, legile organice se impun a fi adoptate numai pentru reglementarea domeniilor stabilite de Legea fundamentală și rezervate acestei categorii de legi. Cu alte cuvinte, calificarea constituțională este „condiția imanentă a legii organice”110, însă determinarea domeniului rezervat legii organice nu este întotdeauna un demers facil, astfel că a fost posibilă dezvoltarea unei vaste jurisprudențe a Curții Constituționale în această materie. Până de curând, deși pot fi observate unele inflexiuni în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a optat pentru o interpretare strictă, restrictivă a domeniului rezervat legii organice și a regimului juridic constituțional al legilor organice.

În jurisprudența timpurie a Curții Constituționale s-a statuat cu caracter de principiu că „legile organice sunt limitativ stabilite în art. 72 alin. (3) [art. 73 alin. (3) în redactarea actuală], cât și în alte texte din Constituție”111, domeniile rezervate legii organice fiind „de strictă interpretare”112. În Decizia nr. 5/1992 Curtea Constituțională a preluat argumentul Guvernului și a reținut că atunci „când legiuitorul a dorit să prevadă, în textul Constituției, alte domenii decât cele prevăzute de art. 72 alin. (3), a făcut-o, menționând în mod expres caracterul organic al legii respective”. Curtea Constituțională a făcut un pas suplimentar și, în Decizia nr. 1150/2008, a enumerat „celelalte domenii” care sunt stabilite de Constituție113. Deși Curtea nu a precizat dacă enumerarea este exemplificată sau limitativă, credem că prima variantă este cea corectă, lista prezentată de Curtea Constituțională fiind incompletă114. În orice caz, jurisprudența foarte recentă a Curții Constituționale confirmă faptul că „domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituției, norma fiind de strictă interpretare (...), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii”115.

Pentru calificarea unei reglementări ca fiind de natură organică sau ordinară Curtea Constituțională a impus analizarea în concret a conținutului normativ, considerând criteriul material ca fiind „definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice”116. Această clarificare a fost necesară deoarece în jurisprudența Curții Constituționale se stabilise natura organică a unei anumite legi în funcție de procedura utilizată pentru adoptarea actului modificator al respectivei legi117. Curtea Constituțională a explicat această abordare prin faptul că Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului era o „lege preconstituțională modificată succesiv prin legi organice, astfel că domeniul în cauză a fost calificat în timp ca aparținând legilor organice”118. Jurisprudența recentă a Curții Constituționale pare să sugereze abandonarea acestei excepții, de vreme ce pentru analizarea caracterului organic sau ordinar al unei legi de modificare a unei legi preconstituționale s-a utilizat criteriul material în raport cu domeniile enumerate în art. 73 din Constituție119.

Plecând de la principiul interpretării stricte a domeniului rezervat legii organice, jurisprudența Curții Constituționale evidențiază dezvoltarea unui set de reguli care confirmă abordarea restrictivă a jurisdicției de contencios constituțional cu privire la regimul constituțional al legilor organice. Astfel, adoptarea unei legi cu procedura prevăzută pentru legea organică, deși domeniul reglementat prin această lege nu se încadra în domeniul rezervat legii organice atrage neconstituționalitatea legii120. În cazul legilor cu un conținut complex care au fost adoptate ca legi organice, caracterul organic nu se extinde la normele de natura legii ordinare cuprinse în respectiva lege, acestea din urmă putând fi modificate printr-o lege ordinară, „(...) întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice”121. De asemenea, Curtea a statuat că „ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice”122. Viciul de neconstituționalitate generat de greșita calificare a legii ca fiind de natură ordinară, deși legea trebuia calificată ca având natură organică, nu poate fi acoperit prin faptul că legea în cauză a fost adoptată cu un număr de voturi care îndeplinește cerința majorității absolute specifică legilor organice123. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că prin adoptarea unei legi ordinare cu majoritatea impusă de Constituție pentru legea organică, „legiuitorul adaugă domeniului organic noi materii de reglementare, împrejurare ce contravine art. 73 alin. (3) din Constituție, care, așa cum am precizat în prealabil, este de strictă și limitativă interpretare”124.

Abordarea strictă a Curții Constituționale se poate observa nu numai din modul în care a fost identificat domeniul rezervat legii organice, ci și din limitele stabilite acestuia. Interpretând într-o manieră restrictivă domeniul rezervat legii organice Curtea Constituțională a statuat că „legiuitorul constituant a înțeles că reglementeze prin lege organică numai organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, iar nu și modalități, exclusiv procedurale, de realizare a drepturilor și obligațiilor părților”125. De asemenea, în privința acelor domenii în care Constituția impune reglementarea prin lege organică a regimului juridic general într-o anumită materie, Curtea Constituțională a evitat extinderea pe cale de interpretare a naturii organice către domenii conexe regimului general126. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a statuat că, în cazul autorităților administrative autonome înființate în temeiul art. 117 alin. (3) din Constituție, numai înființarea trebuie să fie realizată prin lege organică, fără a fi extinsă cerința caracterul organic la aspecte privind organizarea și funcționarea unor asemenea autorități127. Deși această soluție a fost criticată în literatura de specialitate ca fiind forțată128, apreciem că ea răspunde în mod corect abordării avute în mod constant de către Curtea Constituțională, și anume stricta interpretare și aplicare a dispozițiilor constituționale care impun reglementarea anumitor aspecte prin lege organică. Interpretarea dată art. 117 alin. (3) a fost reluată și explicată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 52/2018, în sensul că în conceptul de înființare se regăsesc „elementele de bază care definesc natura juridică a autorității publice în cauză”, adică acele aspecte esențiale „care sunt în legătură intrinsecă cu dispoziția de înființare (atribuțiile și actele acestora)”129. Această aparentă interpretare extensivă a aspectelor care trebuie reglemente prin lege organică a permis „salvarea” unei legi care fusese adoptată ca lege organică, deși era mai mult decât discutabilă această calificare130.

Privind în ansamblu jurisprudența Curții Constituționale referitoare la domeniul legii organice, abordarea avută de jurisdicția de contencios constituțional este una strictă. Legiuitorul va adopta legi organice numai în situațiile stabilite limitativ prin Constituție, fără a putea extinde domeniul rezervat legii organice expres prevăzut prin Legea fundamentală. Atunci când acte legislative complexe conțin norme atât de natura legii organice, cât și de natura legii ordinare, Curtea a impus ca pentru modificarea acelor acte legislative să fie analizată în mod concret, de la caz la caz, natura organică sau ordinară a dispoziției care urmează a fi modificată. De asemenea, rigoarea impusă procedurii de legiferare necesită ca stabilirea naturii legii să fie realizată cu maximă atenție, deoarece „ordinea în care cele două Camere a Parlamentului vor dezbate proiectul sau propunerea legislativă depinde și de caracterizarea legii, în funcție de aceasta urmând să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituție”131, o greșită calificare a legii putând atrage încălcarea regulilor stabilite în art. 75 din Constituție.

II. Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020: de la strict la implicit

În acest context, Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020 se îndepărtează de la abordarea restrictivă în care jurisdicția de contencios constituțional a trasat regimul juridic al legilor organice. După ce în parag. 153 din Decizia nr. 678/2020 Curtea Constituțională reiterează jurisprudența sa anterioară privind necesitatea interpretării stricte a domeniului rezervat legii organice, în parag. 154 se precizează că „Textul Constituției nu cuprinde o prevedere care să reglementeze în mod expres caracterul organic al legii de stabilire a datei alegerilor parlamentare”. Cu toate acestea, Curtea Constituțională ajunge la concluzia că „(...) însăși art. 63 alin. (4) din Constituție prevede, în mod implicit, că actul legislativ care determină prelungirea mandatului Camerelor este legea organică”. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea pare să facă o aplicație a principiului simetriei: plecând de la premisa că după expirarea mandatului Parlamentul nu mai poate adopta legi organice, iar stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului de 4 ani atrage în mod implicit această interdicție, Curtea conchide că „Luarea unei măsuri legislative de către Parlament, care are ca finalitate limitarea plenitudinii sale de legiferare, în sensul de a nu putea reglementa în domeniul legii organice, poate fi realizată numai printr-o lege de același nivel domeniului în care Parlamentul nu mai poate legifera, și anume prin lege organică (...) O decizie politică ce are drept efect limitarea funcției de legiferare trebuie luată, în consecință, prin acte de aceeași tipologie precum cele care nu vor mai putea fi emise în perioada menționată”132.

Raționamentul prin care Curtea Constituțională a statuat că legea prin care data alegerilor se stabilește după expirarea mandatului are caracter organic este criticabil din mai multe perspective pe care vom încerca să le sintetizăm în cele ce urmează.

În primul rând, se poate lesne observa o îndepărtare a Curții Constituționale de la interpretarea strictă a domeniului rezervat legii organice. A admite că pot exista materii în care legiuitorul constituant a prevăzut în mod implicit că este necesară reglementarea prin lege organică echivalează cu deschiderea posibilității de a stabili/lărgi pe cale de interpretare limitele domeniului rezervat legii organice. Cu alte cuvinte, „sarcina” stabilirii domeniului rezervat legii organice nu ar mai fi în competența exclusivă a legiuitorului constituant, ci ar fi partajată cu Parlamentul și/sau Curtea Constituțională. O asemenea abordare a fost respinsă în mod neechivoc prin jurisprudența anterioară a Curții Constituționale. În plus, literatura de specialitate susține la rândul său ideea că domeniul rezervat legii organice este expres stabilit prin Constituție133. Identificarea domeniului și a limitelor acestui domeniu în care legiferarea trebuie să fie realizată prin lege organică implică în mod inerent un proces de interpretare a normei constituționale, dar Curtea Constituțională nu a mers niciodată atât de departe încât să stabilească ea însăși noi materii în care legiuitorul constituant ar fi impus în mod implicit adoptarea de legi organice. Dimpotrivă, Curtea Constituțională a aplicat constant o manieră strictă și restrictivă de interpretare a domeniului rezervat legii organice.

În al doilea rând, dacă am admite argumentul că limitarea funcției de legiferare trebuie stabilită prin aceeași tipologie de acte precum cele care nu vor mai putea fi emise în perioada menționată, atunci ar trebui să ajungem la concluzia că ar fi necesară o lege constituțională în condițiile în care art. 63 alin. (4) din Constituție stabilește că în perioada în care mandatul Parlamentului este prelungit nu poate fi revizuită Constituția. O asemenea concluzie – care cu greu poate fi acceptată – arată că premisa raționamentului pe care s-a întemeiat Curtea Constituțională este greșită.

În al treilea rând, fără a critica justețea considerentelor prin care s-a subliniat importanța deciziei privind stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului, observăm că, în lipsa unei prevederi exprese care să impună adoptarea unei legi organice, Curtea Constituțională se substituie legiuitorului constituant și, pe baza propriei analize privind importanța aspectului ce urmează a fi reglementat, adaugă un nou element domeniului rezervat legii organice. Astfel, în situația în care s-ar admite că Parlamentul poate stabili prin lege data alegerilor, în lipsa unei prevederi exprese în chiar textul Constituției, o asemenea lege nu poate avea decât caracter ordinar, indiferent dacă data alegerilor ar fi stabilită înainte sau după expirarea mandatului. De asemenea, din punct de vedere al aplicării interdicțiilor stabilite prin art. 63 alin. (4) teza a II-a din Constituție, nu prezintă relevanță dacă stabilirea datei alegerilor s-ar realiza printr-o lege ordinară sau organică. Din această perspectivă, aplicarea principiului simetriei este discutabilă, în condițiile în care obiectul de reglementare al unei legi prin care se stabilește data alegerilor după împlinirea termenului de 4 ani este momentul în care vor avea loc alegerile, iar nu interdicția adoptării de legi organice și legi constituționale; această interdicție intervine automat, prin efectul prevederilor art. 63 alin. (4) teza a II-a din Constituție. Cu alte cuvinte, limitarea competenței de legiferare a Parlamentului nu este efectul legii prin care s-a stabilit data alegerilor, ci acest efect se produce automat, în temeiul art. 63 alin. (4) teza a II-a din Constituție.

În fine, precizăm că și avizul Consiliului Legislativ arată că „prevederea referitoare la stabilirea datei alegerilor prin lege organică constituie o extindere a domeniilor de reglementare a legii organice prevăzute de Constituție”134, această concluzie fiind susținută de optica anterioară a Curții Constituționale cu privire la modalitatea de stabilire a domeniului rezervat legii organice, precum și de opiniile exprimate în literatura de specialitate135.

III. Concluzii

În concluzie, raționamentul prin care Curtea Constituțională a stabilit că legea prin care ar urma ca Parlamentul să stabilească data alegerilor după împlinirea mandatului de 4 ani trebuie să fie o lege organică nu este pe deplin convingător din punctul nostru de vedere.

Decizia Curții Constituționale nr. 678/2020 deschide calea spre o posibilă viitoare flexibilizare a condițiilor în care poate fi stabilit domeniul rezervat legii organice, atrăgând după sine o imprevizibilitate incompatibilă cu rigoarea impusă procedurii de legiferare. Deși raționamentul prezentat în Decizia nr. 678/2020 poate fi catalogat ca furnizând un răspuns unei situații particulare, el riscă să dea naștere unei întrebări legitime, anume aceea de a ști dacă mai există și alte situații în care legiuitorul constituant a stabilit în mod implicit necesitatea reglementării anumitor aspecte prin lege organică. Această îndepărtare criticabilă a Curții Constituționale de la regulile consolidate în jurisprudența sa ar trebui să rămână o excepție, dezideratul statului de drept impunând ca inclusiv aplicarea și interpretarea normelor constituționale să fie realizată într-o manieră previzibilă.

Stabilirea relațiilor sociale a căror reglementare trebuie să fie realizată prin lege este un demers care prezintă interes teoretic și practic105. Deși nu a stabilit domeniul rezervat legii, legiuitorul constituant a enumerat în art. 73 din Constituție cele trei categorii de legi recunoscute în sistemul constituțional român și a reglementat domeniul rezervat legii constituționale și domeniul rezervat legii organice, urmând ca domeniul legii ordinare să fie stabilit printr-o „operațiune logică de eliminare”106 a domeniilor reglementate expres prin Constituție.

Considerate „un eșalon intermediar între legile constituționale și cele ordinare”107, „o categorie de legi cărora puterea constituantă originară le-a recunoscut o importanță deosebită”108 sau chiar „subconstituții”109, legile organice se impun a fi adoptate numai pentru reglementarea domeniilor stabilite de Legea fundamentală și rezervate acestei categorii de legi. Cu alte cuvinte, calificarea constituțională este „condiția imanentă a legii organice”110, însă determinarea domeniului rezervat legii organice nu este întotdeauna un demers facil, astfel că a fost posibilă dezvoltarea unei vaste jurisprudențe a Curții Constituționale în această materie. Până de curând, deși pot fi observate unele inflexiuni în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a optat pentru o interpretare strictă, restrictivă a domeniului rezervat legii organice și a regimului juridic constituțional al legilor organice.

În jurisprudența timpurie a Curții Constituționale s-a statuat cu caracter de principiu că „legile organice sunt limitativ stabilite în art. 72 alin. (3) [art. 73 alin. (3) în redactarea actuală], cât și în alte texte din Constituție”111, domeniile rezervate legii organice fiind „de strictă interpretare”112. În Decizia nr. 5/1992 Curtea Constituțională a preluat argumentul Guvernului și a reținut că atunci „când legiuitorul a dorit să prevadă, în textul Constituției, alte domenii decât cele prevăzute de art. 72 alin. (3), a făcut-o, menționând în mod expres caracterul organic al legii respective”. Curtea Constituțională a făcut un pas suplimentar și, în Decizia nr. 1150/2008, a enumerat „celelalte domenii” care sunt stabilite de Constituție113. Deși Curtea nu a precizat dacă enumerarea este exemplificată sau limitativă, credem că prima variantă este cea corectă, lista prezentată de Curtea Constituțională fiind incompletă114. În orice caz, jurisprudența foarte recentă a Curții Constituționale confirmă faptul că „domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituției, norma fiind de strictă interpretare (...), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii”115.

Pentru calificarea unei reglementări ca fiind de natură organică sau ordinară Curtea Constituțională a impus analizarea în concret a conținutului normativ, considerând criteriul material ca fiind „definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice”116. Această clarificare a fost necesară deoarece în jurisprudența Curții Constituționale se stabilise natura organică a unei anumite legi în funcție de procedura utilizată pentru adoptarea actului modificator al respectivei legi117. Curtea Constituțională a explicat această abordare prin faptul că Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului era o „lege preconstituțională modificată succesiv prin legi organice, astfel că domeniul în cauză a fost calificat în timp ca aparținând legilor organice”118. Jurisprudența recentă a Curții Constituționale pare să sugereze abandonarea acestei excepții, de vreme ce pentru analizarea caracterului organic sau ordinar al unei legi de modificare a unei legi preconstituționale s-a utilizat criteriul material în raport cu domeniile enumerate în art. 73 din Constituție119.

Plecând de la principiul interpretării stricte a domeniului rezervat legii organice, jurisprudența Curții Constituționale evidențiază dezvoltarea unui set de reguli care confirmă abordarea restrictivă a jurisdicției de contencios constituțional cu privire la regimul constituțional al legilor organice. Astfel, adoptarea unei legi cu procedura prevăzută pentru legea organică, deși domeniul reglementat prin această lege nu se încadra în domeniul rezervat legii organice atrage neconstituționalitatea legii120. În cazul legilor cu un conținut complex care au fost adoptate ca legi organice, caracterul organic nu se extinde la normele de natura legii ordinare cuprinse în respectiva lege, acestea din urmă putând fi modificate printr-o lege ordinară, „(...) întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice”121. De asemenea, Curtea a statuat că „ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice”122. Viciul de neconstituționalitate generat de greșita calificare a legii ca fiind de natură ordinară, deși legea trebuia calificată ca având natură organică, nu poate fi acoperit prin faptul că legea în cauză a fost adoptată cu un număr de voturi care îndeplinește cerința majorității absolute specifică legilor organice123. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că prin adoptarea unei legi ordinare cu majoritatea impusă de Constituție pentru legea organică, „legiuitorul adaugă domeniului organic noi materii de reglementare, împrejurare ce contravine art. 73 alin. (3) din Constituție, care, așa cum am precizat în prealabil, este de strictă și limitativă interpretare”124.

Abordarea strictă a Curții Constituționale se poate observa nu numai din modul în care a fost identificat domeniul rezervat legii organice, ci și din limitele stabilite acestuia. Interpretând într-o manieră restrictivă domeniul rezervat legii organice Curtea Constituțională a statuat că „legiuitorul constituant a înțeles că reglementeze prin lege organică numai organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, iar nu și modalități, exclusiv procedurale, de realizare a drepturilor și obligațiilor părților”125. De asemenea, în privința acelor domenii în care Constituția impune reglementarea prin lege organică a regimului juridic general într-o anumită materie, Curtea Constituțională a evitat extinderea pe cale de interpretare a naturii organice către domenii conexe regimului general126. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a statuat că, în cazul autorităților administrative autonome înființate în temeiul art. 117 alin. (3) din Constituție, numai înființarea trebuie să fie realizată prin lege organică, fără a fi extinsă cerința caracterul organic la aspecte privind organizarea și funcționarea unor asemenea autorități127. Deși această soluție a fost criticată în literatura de specialitate ca fiind forțată128, apreciem că ea răspunde în mod corect abordării avute în mod constant de către Curtea Constituțională, și anume stricta interpretare și aplicare a dispozițiilor constituționale care impun reglementarea anumitor aspecte prin lege organică. Interpretarea dată art. 117 alin. (3) a fost reluată și explicată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 52/2018, în sensul că în conceptul de înființare se regăsesc „elementele de bază care definesc natura juridică a autorității publice în cauză”, adică acele aspecte esențiale „care sunt în legătură intrinsecă cu dispoziția de înființare (atribuțiile și actele acestora)”129. Această aparentă interpretare extensivă a aspectelor care trebuie reglemente prin lege organică a permis „salvarea” unei legi care fusese adoptată ca lege organică, deși era mai mult decât discutabilă această calificare130.

Privind în ansamblu jurisprudența Curții Constituționale referitoare la domeniul legii organice, abordarea avută de jurisdicția de contencios constituțional este una strictă. Legiuitorul va adopta legi organice numai în situațiile stabilite limitativ prin Constituție, fără a putea extinde domeniul rezervat legii organice expres prevăzut prin Legea fundamentală. Atunci când acte legislative complexe conțin norme atât de natura legii organice, cât și de natura legii ordinare, Curtea a impus ca pentru modificarea acelor acte legislative să fie analizată în mod concret, de la caz la caz, natura organică sau ordinară a dispoziției care urmează a fi modificată. De asemenea, rigoarea impusă procedurii de legiferare necesită ca stabilirea naturii legii să fie realizată cu maximă atenție, deoarece „ordinea în care cele două Camere a Parlamentului vor dezbate proiectul sau propunerea legislativă depinde și de caracterizarea legii, în funcție de aceasta urmând să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituție”131, o greșită calificare a legii putând atrage încălcarea regulilor stabilite în art. 75 din Constituție.

II. Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020: de la strict la implicit

În acest context, Decizia Curții Constituționale nr. 678 din 29 septembrie 2020 se îndepărtează de la abordarea restrictivă în care jurisdicția de contencios constituțional a trasat regimul juridic al legilor organice. După ce în parag. 153 din Decizia nr. 678/2020 Curtea Constituțională reiterează jurisprudența sa anterioară privind necesitatea interpretării stricte a domeniului rezervat legii organice, în parag. 154 se precizează că „Textul Constituției nu cuprinde o prevedere care să reglementeze în mod expres caracterul organic al legii de stabilire a datei alegerilor parlamentare”. Cu toate acestea, Curtea Constituțională ajunge la concluzia că „(...) însăși art. 63 alin. (4) din Constituție prevede, în mod implicit, că actul legislativ care determină prelungirea mandatului Camerelor este legea organică”. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea pare să facă o aplicație a principiului simetriei: plecând de la premisa că după expirarea mandatului Parlamentul nu mai poate adopta legi organice, iar stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului de 4 ani atrage în mod implicit această interdicție, Curtea conchide că „Luarea unei măsuri legislative de către Parlament, care are ca finalitate limitarea plenitudinii sale de legiferare, în sensul de a nu putea reglementa în domeniul legii organice, poate fi realizată numai printr-o lege de același nivel domeniului în care Parlamentul nu mai poate legifera, și anume prin lege organică (...) O decizie politică ce are drept efect limitarea funcției de legiferare trebuie luată, în consecință, prin acte de aceeași tipologie precum cele care nu vor mai putea fi emise în perioada menționată”132.

Raționamentul prin care Curtea Constituțională a statuat că legea prin care data alegerilor se stabilește după expirarea mandatului are caracter organic este criticabil din mai multe perspective pe care vom încerca să le sintetizăm în cele ce urmează.

În primul rând, se poate lesne observa o îndepărtare a Curții Constituționale de la interpretarea strictă a domeniului rezervat legii organice. A admite că pot exista materii în care legiuitorul constituant a prevăzut în mod implicit că este necesară reglementarea prin lege organică echivalează cu deschiderea posibilității de a stabili/lărgi pe cale de interpretare limitele domeniului rezervat legii organice. Cu alte cuvinte, „sarcina” stabilirii domeniului rezervat legii organice nu ar mai fi în competența exclusivă a legiuitorului constituant, ci ar fi partajată cu Parlamentul și/sau Curtea Constituțională. O asemenea abordare a fost respinsă în mod neechivoc prin jurisprudența anterioară a Curții Constituționale. În plus, literatura de specialitate susține la rândul său ideea că domeniul rezervat legii organice este expres stabilit prin Constituție133. Identificarea domeniului și a limitelor acestui domeniu în care legiferarea trebuie să fie realizată prin lege organică implică în mod inerent un proces de interpretare a normei constituționale, dar Curtea Constituțională nu a mers niciodată atât de departe încât să stabilească ea însăși noi materii în care legiuitorul constituant ar fi impus în mod implicit adoptarea de legi organice. Dimpotrivă, Curtea Constituțională a aplicat constant o manieră strictă și restrictivă de interpretare a domeniului rezervat legii organice.

În al doilea rând, dacă am admite argumentul că limitarea funcției de legiferare trebuie stabilită prin aceeași tipologie de acte precum cele care nu vor mai putea fi emise în perioada menționată, atunci ar trebui să ajungem la concluzia că ar fi necesară o lege constituțională în condițiile în care art. 63 alin. (4) din Constituție stabilește că în perioada în care mandatul Parlamentului este prelungit nu poate fi revizuită Constituția. O asemenea concluzie – care cu greu poate fi acceptată – arată că premisa raționamentului pe care s-a întemeiat Curtea Constituțională este greșită.

În al treilea rând, fără a critica justețea considerentelor prin care s-a subliniat importanța deciziei privind stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului, observăm că, în lipsa unei prevederi exprese care să impună adoptarea unei legi organice, Curtea Constituțională se substituie legiuitorului constituant și, pe baza propriei analize privind importanța aspectului ce urmează a fi reglementat, adaugă un nou element domeniului rezervat legii organice. Astfel, în situația în care s-ar admite că Parlamentul poate stabili prin lege data alegerilor, în lipsa unei prevederi exprese în chiar textul Constituției, o asemenea lege nu poate avea decât caracter ordinar, indiferent dacă data alegerilor ar fi stabilită înainte sau după expirarea mandatului. De asemenea, din punct de vedere al aplicării interdicțiilor stabilite prin art. 63 alin. (4) teza a II-a din Constituție, nu prezintă relevanță dacă stabilirea datei alegerilor s-ar realiza printr-o lege ordinară sau organică. Din această perspectivă, aplicarea principiului simetriei este discutabilă, în condițiile în care obiectul de reglementare al unei legi prin care se stabilește data alegerilor după împlinirea termenului de 4 ani este momentul în care vor avea loc alegerile, iar nu interdicția adoptării de legi organice și legi constituționale; această interdicție intervine automat, prin efectul prevederilor art. 63 alin. (4) teza a II-a din Constituție. Cu alte cuvinte, limitarea competenței de legiferare a Parlamentului nu este efectul legii prin care s-a stabilit data alegerilor, ci acest efect se produce automat, în temeiul art. 63 alin. (4) teza a II-a din Constituție.

În fine, precizăm că și avizul Consiliului Legislativ arată că „prevederea referitoare la stabilirea datei alegerilor prin lege organică constituie o extindere a domeniilor de reglementare a legii organice prevăzute de Constituție”134, această concluzie fiind susținută de optica anterioară a Curții Constituționale cu privire la modalitatea de stabilire a domeniului rezervat legii organice, precum și de opiniile exprimate în literatura de specialitate135.

III. Concluzii

În concluzie, raționamentul prin care Curtea Constituțională a stabilit că legea prin care ar urma ca Parlamentul să stabilească data alegerilor după împlinirea mandatului de 4 ani trebuie să fie o lege organică nu este pe deplin convingător din punctul nostru de vedere.

Decizia Curții Constituționale nr. 678/2020 deschide calea spre o posibilă viitoare flexibilizare a condițiilor în care poate fi stabilit domeniul rezervat legii organice, atrăgând după sine o imprevizibilitate incompatibilă cu rigoarea impusă procedurii de legiferare. Deși raționamentul prezentat în Decizia nr. 678/2020 poate fi catalogat ca furnizând un răspuns unei situații particulare, el riscă să dea naștere unei întrebări legitime, anume aceea de a ști dacă mai există și alte situații în care legiuitorul constituant a stabilit în mod implicit necesitatea reglementării anumitor aspecte prin lege organică. Această îndepărtare criticabilă a Curții Constituționale de la regulile consolidate în jurisprudența sa ar trebui să rămână o excepție, dezideratul statului de drept impunând ca inclusiv aplicarea și interpretarea normelor constituționale să fie realizată într-o manieră previzibilă.