Drept penal. Partea specială II. Ediția 3

Drept penal. Partea specială II. Ediția 3

100,32 RON

Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile: 100,32 RON

În stoc

Livrare gratuită peste 200 RON
Curier 24-48h
Comandă prin telefon
Rapid
Livrare în două zile lucrătoare
Maxim 48h
Povestea din spatele paginii

Instrument pentru înțelegerea aprofundată a materiei de drept penal special.

Cod produs: 16708
Data apariției: 09 Aprilie 2025

Despre lucrare

Lucrarea analizează infracțiunile reglementate în Partea Specială a Codului penal incluse în programa disciplinei Drept penal. Partea specială II. În cuprinsul acesteia se realizează o abordare analitică a textelor de lege, destinată, preponderent, susținerii examenelor de an. Selecția lor tematică este făcută și prin raportare la programele examenelor de admitere în profesiile juridice, astfel că va putea fi utilizată și în scopul pregătirii acestora. Totodată, poate fi un instrument util și datorită interpretărilor textelor de incriminare, având la bază dezlegările asupra unor chestiuni de drept date de Instanța Supremă. Aceste aspecte sunt relevante în contextul în care, de la intrarea în vigoare a Codului penal actual, în anumite materii, practica judiciară nu s-a uniformizat. Din acest motiv a apărut nevoia unor intervenții diriguitoare din partea Instanței Supreme, autorul realizând în cuprinsul lucrării o analiză critică asupra acestora.

Ediția 3 vine, în plus față de edițiile anterioare, cu o analiză aprofundată asupra ultimelor modificări legislative ce au fost aduse Codului penal, în special în materia infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, dublată de prezentarea de noi decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale, în egală măsură relevante pentru înțelegerea aprofundată a materiei.

Din cuprins

  • Infracțiuni contra înfăptuirii justiției
  • Infracțiuni de corupție și de serviciu
  • Infracțiuni de fals
  • Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice
  • Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială

Puncte forte

  • abordarea tematică a materiei, urmărind structura Codului penal;
  • tratarea infracțiunilor conform schemei clasice de analiză;
  • analiza unor probleme de drept penal controversate;
  • indicarea practicii judiciare relevante, inclusiv a celei apărute după intrarea în vigoare a actualului Cod penal;
  • ample referințe bibliografice.

Recomandare

Codul penal și Codul de procedură penală. Cod 797. Actualizat la 30.09.2024

Despre autor

Adrian Fanu-Moca este conferențiar universitar la Departamentul de Drept public al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara și avocat în Baroul Timiș.

Format · tipar
Cartonată
Academic (17 × 24 cm)
Limbă
Română
Identificatori
ISBN
978-606-18-1509-8
Editură
2025
09-04-2025